6 ganduri - Strigat de luna 3

Daca prima parte a fost si vesela si trista , partea a doua a fost trista si cu un ton optimist la final si aceasta va fi trista , dar gradat mai trista .... pana cand va incepe partea a doua . Vor fi asa , din cate stiu pana acum , prima parte Fedra , partea a-2 a Daria , partea a treia Laura . Fiecare parte va avea cateva pagini , eu sper cate 10 de fiecare , dar nu garantez . Asa ca acestea sunt .... cele 6 ganduri


Partea I
Fedra

Apa rece imi trezeste trupul la viata . Mintea imi este inca adormita , sufletul pare mort , dar abia daca imi pasa. Azi pun totul pe seama oboselii , maine pun totul pe seama plictiselii , gasesc in fiecare zi cate o scuza potrivita si ma las ademenita in vartejul de idei , de iluzii .
Picaturile se scurg de-a lungul fetei mele si coboara lasand fiori in urma . Nu imi placea asta , apa era prea rece si ma deranja .
Imi era frig si imi displacea asta . Cu toate acestea voi erati langa mine si asta ma bucura si ma facea sa uit de frig . Voiam sa fiti acolo , voiam sa va spun cat de mult insemnati pentru mine , dar parea prea greu . Mi se parea un capat de lume sa va spun ca va iubesc . Stiam oare ce este dragostea? Stiam oare ce inseamna oamenii pentru mine ? Iubeam ceea ce imi ofereati , va iubeam pe voi sau gandul ca imi erati prietene? Prea greu sa realizez care era raspunsul potrivit. Nu il voi afla niciodata fiindca acum e prea tarziu . Mi-as dori sa stiu , cine sunt , cine sunteti si cum de am devenit atat , niste straini pierduti in visuri . Poate prea preocupata de a afla raspunsul v-am parasit atunci , poate prea bucuroasa ca voi gasi curand raspunsul am uitat sa tin la voi . Poate pierzandu-ma v-am pierdut . Poate fi o iluzie atat de intensa cat sa dea impresia ca este reala? Cuvintele vostre zburau pe langa mine si se pierdeau in peretele gros . Unde sunt acele zile ? De ce acum ma spal si indur frigul din mine singura ? De ce trebuie sa imi pun ceasul sa sune , de ce trebuie sa fac singura cumparaturi , de ce trebuie sa imi ocup timpul ca sa uit ca existati ?
Ceasul suna si imi intrerupe amintirile-ganduri , cuvinte nerostite , cuvinte pierdute in eter . Mi-as fi dorit sa le pot rosti candva . Mi-as fi dorit ca noi toate sa pretuim ce a fost putin mai mult . Acel apus indepartat pare acum un rasarit luminos . Era atat de bine atunci fiindca inca ramasite din noi ramasesera vii , acum insa nimic nu mai este viu , nici speranta , nici visele , nici realitatea . Realitatea se destrama si subreda se descoase in fata mea , parte din univers ca ceilalti . Acum nu mai am nimic special , ceilalti ... au disparut . Zanele bune au plecat lasand in urma blestemele cumplite . Diminetile reci nu fac decat sa imi aminteasca cat de rau este , zilele pustii nu fac decat sa imi impuna starea de spirit . Zambetul cuiva ma duce cu gandul la ele . Glasul meu imi aminteste de ele , ele nu zambisera nicicand rautacios cand mi-au auzit vocea . Ele au existat si imi pare rau ca nu mai exista impreuna . Nu conetaza daca eu sunt sau nu printre ele . E ca la inceput , acum mai multe , e ca un lant desfacut al tuturor . Nu stiu daca vreuna din noi se simte mai bine , stiu doar ca niciuna din noi nu va putea avea prieteni fara a se gandi la noi , noi ca unitate , ca prietene stranse puternic una de cealalta , una cu cealalta .
Ies pe balconul noii mele locuinte , ma asez la masuta care ma astepta si privesc ...cerul nu e limpede , norii il coplesesc cu mangaieri suave ... blocul din lateral sta tot acolo impunator . Pare sa conduca vechiul sir de blocuri , ca un conducator , zidit acolo nu se poate misca , dar cu siguranta daca ar putea ar face-o .


Cam atat !

*sigh* de ce, peste toate, tot ramane idea aia cum ca ar fi despartite? de ce s-au despartit din nou?( offfff...
Aceasta prima particica este un exemplul foarte bun al idei "ajungi sa pretuiesti ceva abia dupa ce l-ai pierdut"... intr-un fel, nu zic ca vreuna din ele nu ar fi pretuit in felul ei acea prietenie si atunci cand inca erau impreuna. Doar ca acum parca se simte si mai tare cat de mult insemnau una pentru cealalta... am cunoscut sentimentul, partial macar. Cum am cunoscut si inca cunosc ceea ce descrie Fedra, cu fiecare gand care zboara intr-o singura directie, idei care pornesc intr'acolo din orice... dintr-un zambet primit de la altcineva, sau un obiect vazut pe strada, ceva ce poate lor le-ar fi placut.
Mi-a placut, in ciuda tristetii, pot doar sa sper ca s-au despartit pentru e reinvia speranta revederii(oricat ai spune tu ca se dusesera toate... sperantele si visele...) si pentru a fi din nou impreuna. Ma bucur ca ai reinceput sa scri la ele si mi se pare foarte interesanta idea cu cele 6 ganduri... Mult succes! Si inspiratie si spor la scriiiis!

^^

Ceva imi aminteste de Laura, nu stiu daca una din pasarile care se inalta catre absolut sau vantul care adie usor . Mi-e dor de ea si cred ...undeva adanc in suflet , cred ca si ea imi simte lipsa , nu as vrea sa cred ca se poate altfel . Stiu prea putine despre ce s-a intamplat cu ea , cu ele . Pe Laura am mai intalnit-o ocazional pe strada si ne-am zambit rece . Oarecum ma detesta pentru ca am lasat-o sa plece , ma vedea vinovata mai mult sau mai putin pentru ce s-a intamplat si eram sigura ca si celelalte ma considerau vinovata . Desi suna ciudat , singura care m-a inteles a fost Daria . Ea nu mi-a aruncat priviri taioase , a lasat tacerea sa fie un balsam si a stiut ca timpul face minuni pentru unii asa ca m-a lasat sa fac ce am dorit parand totodata ca ii pasa . Imi placea linistea ei , era linistitoare si numai amintirea ei ma face sa tresar si sa simt cum lucrurile devin mai bune . Doar ea ar fi putut face asta , ea si poate ... Sonia. Ea imi lipseste mult fiindca era precum Nana . Erau oarecum asemanatoare, dar Soniei ii puteam spune cat tin la ea , Nanei nu ...
Intr-un fel dorinta de a-mi exprima sentimentele era oprita brusc ... ma simteam vinovata ca simteam fiindca stiam ca ele ar fi fost suparate daca le-as fi spus ca tin la ele . Asa ca ma temeam sa spun si sa simt . Nu er vorba de dezamagire . Abia daca am simtit-o vreodata fata de ele .
Soniei as fi putut sa ii spun orice , ei si Laurei, Risiei si Octaviei fiindca nu le-ar fi deranjat niste cuvinte simple precum " te iubesc".
Imi lipseau desigur si discutiile deosebite cu Daria sau Isis, uneori simteam ca o iau razna vorbind cu ele , certandu-ma cu ele, ascultandu-le, destainuindu-ma. Totusi viata nu e simpla asa ca pas cu pas se pierd , atat cuvintele , cat si legaturile , sentimentele si mai ales prieteniile si oamenii care au fost implicati intr-o relatie . Dar ramane ceva ... amintirea unor stari , unor evenimente si a unor sentimente cu care ne hranim sufletul bolnav de singuratate .
Deseori lucrurile pareau groaznice . Dimineata imi era tare greu sa ma trezesc fiindca imi aminteam brusc de ce nu este Laura cea care ma trezeste usor cu un "buna dimineata! " si un suras, in locul glasului ei placut era sunetul strident al ceasului . Realizam insa repede ca trecutul nu a fost un vis si ma cuibaream in jurul pernei pe care o strangeam la piept ca sa nu mai simt golul rece din mine ... simteam adanc in mine urmele apusului , noaptea.
Ma ridic de la masa si plec ... nu stiu unde . Niciodata nu stiu. E foarte probabil sa ma caut ... sa incerc sa gasesc resturi din mine care sa completeze puzze-ul spart cu multe piese lipsa . Ma simt precum Craiasa Zapezilor care incerca sa isi refaca oglinda ei mare de gheata , eu incerc sa imi refac inima facuta zdrente , si cel mai amuzant e ca eu sunt vinovata . Hazliu , nu ?
Lucrurile o iau razna usor usor , dar odata ce totul e pierdut nimic nu se poate intoarce ... lucrurile tot coboara pana nu mai au unde ajunge ... asta inseamna sa fi pierdut ... complet . Asa sunt eu si e foarte rau ca nu mai am cum intoarce lucrurile , nimeni nu poate opri caderea ... asa ca vad intunericul din ce in ce mai abrupt .
Zilele de lucru sunt lungi , din ce in ce mai lungi , imi permit sa gandesc aiureau .. cat de mult vreau ceea ce imi aduce mai multa dezamagire . De ce dezamagire ? Fiindca lucrurile frumoase care imi apar ca niste imagini scurte imi trezesc amaraciune , oricat as vrea nu pot fi recunoscatoare pentru acele momente stiind ca nu voi mai avea parte de altele . Ma simt vinovata ca imi las mintea sa zboare unde vrea . Aud deseori voci ... vocile lor . Sunt amintiri si acestea fiindca am mai auzit candva acele cuvinte , acele voci placute . Ma trec de fiecare data fiorii reci si inima imi devine de piatra , ma ascund in baie si las libere cateva lacrimi , pe restul le inghit fiindca au sa imi strice machiajul . Ma intorc la birou si incep sa tastez pustie ... nimic nu trece cu adevarat prin mine , nu imi mai permit asta , totusi ... amintirile , cum sa blochez zambetele Laurei , ochii inalcrimati ai Octaviei , vocea Dariei , privirea Risiei , energia lui Isis ... Atatea lucruri imi trec prin minte ... totusi parca totul se opreste la acea noapte din cafenea . Apoi timpul se dilata si se opreste la o ultima noapte impreuna , franturi din noi ... fiecare ultima data a insemnat ceva ... dar ultima frantura de timp care se blocheaza mereu este ultima data cand am vorbit cu Laura , cand am renuntat una la cealalta .

Laura , un copil desavarsit , minunat , care parea sa stie prea putin durerea , atunci ma secase prin cateva lacrimi care i-au conturat obrajii , stia ca se va intampla , dar parca realitatea nu e aceeasi ... pana nu simti cu adevarat ... e diferit . Vocea ei era grava si privirea exprima dincolo de durere , ura . Asta m-a speriat cu adevarat si am stiut ca nimic nu putea fi dat inapoi , mai ales timpul . Prietenia noastra ... avusese rost , existase ... cel putin pana atunci asa crezusem , dar cuvintele Dariei rasunau ca un blestem in mintea-mi si asa bolnava . Laura , Isis , Risia, pe toate le ranisem intr-un fel sau altul fie cu indiferenta, fie prin cuvinte aspre ... ma simteam vinovata si era intr-adevar vina mea . Cu toate acestea mergeam mai departe bazandu-ma pe ideea ca nu am fost singura care a ranit . In timp am devenit si mai egoista asa ca aceasta idee incepe sa prinda incet radacini . Nu puteam fi singura vinovata , fiecare avusese un loc in acest puzzel si acum destramat ... nu cred ca luand o piesa celelalte se destrama fiindca si intre ele au existat aceleasi legaturi ...
Nimic , nimic nu va mai face la lucrurile sa fie ca inainte asa ca la ce bun ma tot gandesc la ele ? Oricum sunt departe , sunt bine, traiesc asa cum trebuie . Ba chiar parti ,mici fragmente din visul ce odata fusese real conumica , rar si putin , dar este un pas important . Uneori mai am si eu norocul sa vorbesc cu Sonia , dar pare o discutie atat de dureroasa , fiecare cuvant imi adanceste rana incat refuz legatura departandu-ma si mai mult de vis .
Totul poate parea usor de suportat , ba chiar o joaca de copil, ar parea ca exista loc de intoarcere, dar numai un neatent ar putea spune ca norii nu se misca . Daca privesti cerul pentru putin timp iti vor parea nemiscati , dar daca stai sa te uiti atent ii vezi cum se modifica , cum se misca ... cum lasa asfintitul sa se stinga , acoperindu-l cu un praf inchis de tristete , dezamagire , durere . Poate ca pe cer sunt stele , dar cine le poate vedea? Poate ca luna lumineaza noaptea intunecata , dar cine sa o zareasca dincolo de patura greoaie de plumb ? Asa se fac si pasii catre uitare , incet , unii nu ii pot observa , dar odata purtati de vant nu se mai pot intoarce decat intr-un alt timp , intr-o alta forma , alaturi de alti nori ....
Intumericul nu ma lasa sa vad inainte , inapoi , la stanga sau la dreapta asa ca devin un orb in propria-mi viata , nu pot sti catre ce merg si unde imi sunt pasii , nu am umbre si nu pot privi inapoi fiindca as vedea aceasi intuneric absurd care la un moment dat te face sa innebunesti , sa simti cum nimic nu mai poate fi stapanit de tine ... incepi sa vezi in intuneric lumina , culori , chiar daca totul este negru , oare ce este negrul pana la urma ? As vrea sa vad lumina in intuneric , nu doar in acel trecut feeric , imposibil . Numai asa as putea sa ma desprind de trecut . As vrea ca acel timp sa imi para intuneric , dar orice as face nu ma pot convinge .
- Domnisoara Fedra! Proiectul asteapta , nu mi-ati mai trimis nimic saptamana aceasta ! Luati aceasta discutie ca pe un avertisment! Data urmatoare va fi conciedierea !
Ceea ce lipsea in peisajul intunecat era tocmai asta . Nu imi puteam inchipui zilele fara serviciu fiindca as fi avut atata timp sa deraiez intr-o lume frumoasa incat cu siguranta asta ar fi rau pentru mine si pentru realitate ...
Seara am simtit un gol apasator care ma facea sa ma simt clar vinovata . Mi-am amintit brusc de Risia si de Isis. Legaturile s-au destramat atat de usor , ca si cum as fi luat un fir esential dintr-o legatura , totul s-a desirat , simplu si straniu cat de dureros . De Isis m-am departat usor fiindca parea ca nu mai vrea sa continuam si nici eu nu stiam daca mai am ce oferi , daca niste simple cuvinte mai aveau vreo insemnatate pentru ea , oricat de bine ne-am fi cunoscut , nu stiam atatea una despre alta si tacerea ne-a ajutat mult ... totul s-a distrus .
Am putea spune ca natura face ca lucrurile sa mearga inainte , dar nu inteleg , inseamna ca facem eforturi atat de mari ca sa pastram o prietenie si nu realizam ? Eu una nu am vazut , nu am simtit nicio clipa un efort in a fi prietena cu cineva , dar pare sa nu mearga de la sine , e ca si un animal salbatic , desi il dresezi , daca nu il mai tii in captivitate si se adapteaza salbaticiei va ramane acelasi animal primitiv care face ceea ce simte , nu ceea ce e bine sa faca . Oh ! Nu pot intelege nicicum prietenia , nu o pot privi ca pe o teorie ... nu are granite , timp , spatiu si nu e aceeasi la toti oamenii . Cu siguranta e diferita , nu pot asemana prietenia Risiei cu cea a Dariei , cea a Laurei cu cea a Ariadnei ... atat de diferite , dar in esenta asemanatoare prin sentiment.
Risia in schimb a dorit sa continuie desi nu mai exista calea catre inainte , a acceptat sa schimbe directia , dar in cele din urma s-a ratacit si drumul a devenit greoi pentru ea si a renuntat sa mai inainteze , s-a asezat pe o piatra sa isi traga sufletul . Nu a mai avut cum sa ma prinda din urma asa ca a ramas acolo undeva unde nu poate gasi nimic , blocata intre drumul meu si nicaieri . Nu am stiut sa ma intorc dupa ea asa ca am pierdut-o intr-un abis de unde nu stiu daca se va mai putea intoarce . Pierduse calea unita dintre mine si ea si a gresit decizand sa o urmeze doar pe a mea ... totusi asa s-a rupt si aceasta legatura .

Nimic , niciodata nu poate fi ca inainte , clipa de dinainte a fost cea mai importanta . Nu cunosc sentiment mai intens decat prietenia si acum ajung sa ma intreb daca fusese cu adevarat prietenie si daca stiu ce inseamna cu adevarat aceasta . Sunt sigura ca nu am invatat nici pe jumatate din ce este cu adevarat , insa fusese cu adevarat prietenie ? Parca nu se putea rupe totul asa de simplu , asa usor daca ar fi fost mai mult decat obisnuinta . Imi doream mult sa stiu adevarul fiindca preferam un adevar dureros in defavoarea minciunii pe care oricum nu o pot privi cu bucurie avand in vedere ca s-a destramat .
E noapte si e frig si cel mai groaznic , e intuneric , atata gol in intunericul noptii , atata apasare . Teama ma cuprinde mereu noaptea si e mai grea decat ziua . Ma bucur abia atunci de singurele lucruri reale pe care le am . Cu bucurie amara l-am strans in brate pe Sterne si am lasat primele lacrimi sa curga , au fost suficiente pentru ca in clipa urmatoare sa devin prada a unui alt spatiu in care durerea sfasie nu numai carnea ci si sufletul , pare sa absoarba tot ce poate fi frumos sau optimist , cu toate acestea acolo voiam sa raman fiindca numai acolo puteam simti cu adevarat sentimentele care parca te seaca , voiam sa plang pana nu mai aveam energie si adormeam .
TRRRRRRRRRR!
- Fedra la telefon !
- Sa nu va mai obositi sa veniti la serviciu , sunteti concediata !
- Pot sa va ...
- Bip-Bip!
Nenorocitul ala de sef mi-a inchis fara sa ma lase sa ii explic . Superb ... alt timp irosit aiurea cautand alte locuri de munca interesante . A avut nevoie de o simpla scuza ca sa ma arunce , nu pot crede . Era atat de evident ca ma voia afara din grupul lui select de angajati . Nu pot crede ca a facut asa ceva , nu meritam ... ce nenorocit! Ce om ! Asta nu e director ! E un nefericit ! Oh ! Blestemat sa fie ! Nu pot crede ca a facut asta! Nu pot crede ! Nu pot crede !
Asta nu era un inceput de zi , daca tot am ramas acasa, mai pot dormi , mai pot uita , mai pot trai in alt timp , alta zi , un timp mai bun cu noi toate ...
Mi-era dor de ele si ziua intreaga trecea greu , greu , greu . Totusi lucrurile erau intr-un fel mai usoare, in durerea puternica simteam cum ceva in jur se pierde , ceva se risipeste , dar nu puteam realiza ce . M-am gandit , am incercat sa verific , dar in sufletul meu nu era nicio gaura , nicio zgarietura , totul era la locul sau. Am inceput sa ignor acel senitiment , era ca si cum as fi stiut ca uitam ceva , dar nu stiam ce uitasem asa ca ramanea doar sentimentul ca lipseste ceva , cu siguranta nu era ceva asa de important .
Intr-una din zile m-am gandit sa merg la munte. Desigur , uram muntele , numai stanci, atata verde si nimic cu adevarat interesant , dar cu toate astea un singur lucru imi placea. Albastrul cerului era mai aproape , mai intens , mai frumos si parca puteam zbura dincolo de cei cativa nori care se grabesc sa ajunga intr-un nor mai mare . Imi placea mult cerul , nu fiindca era albastru , ci fiindca era mare si se schimba si detinea atatea secrete. Nu stiu cum este noaptea , dar ziua e frumos , intunericul trebuie sa fie coplesitor , iar stelele ... cred ca le poti atinge .
Drumul nu a fost asa de lung, doar cateva ore . Speram sa nu gasesc zapada, zapada ma facea sa ma simt ingrozitor asa ca o dispretuiam si chiar nu am gasit , din fericire, dar nu eram la o altitudine asa de mare ca sa fie ger, iar temperatura nu era asa scazuta. Aerul intra mai greu in ...
- Fedra , uite...
- Unde-i Fedra?
- Aici sunt !
Fara sa imi dau seama mi-am intors capul si am vazut o fata care semana cu Octavia cand ne-am cunoscut. Amintirile atat de vechi au inceput sa ma invaluie , era inceputul , inceputul tuturor mintirilor legate de ele. Ne-am intalnit acolo prima data si nu eram toate , ci doar cateva, era o timida incercare pentru a sti daca am putea incerca sa continuam sa fim prietene , sa fim cu adevarat prietene. Atunci Octavia era langa mine si respiram greoi si inhalam aerul cu mult mai rece decat cel de acum . Atunci Octavia avea parul ceva mai lung , Isis era invaluita intr-o masca , dincolo de un val misterios , de atunci a invatat sa adopte materiale mai subtiri care sa ne lase sa o vedem ceva mai bine ... sa o cunoastem . Eram acolo asteptand ceva ...
Imi placea amintirea , era vag dulce si mult mai putin amara decat altele. Fata aceea nu ma strigase pe mine , fusese o intamplare , o coincidenta frumoasa care ma facea sa simt ca ele sunt cu mine , ca ele traiesc asa ca mine , undeva... si chiar daca nu le pot vedea , le pot simti . Nu era deloc indeajuns pentru mine, era numai o idee buna ca sa merg mai departe . Imi placea sa cred , imi placea sa sper desi in acel joc de umbre intunecate nimic nu era luminos , doar visul .
Am inceput sa urc pe munte si desi vointa mea era egala cu zero tot am mers inainte. Imi aminteam de zilele in care mergeam cu profesorul de matematica pe munte si ramaneam in urma , dupa patru ore de mers abia ma mai puteam misca si trebuia dirigintele meu sa imi ia ghiozdanul si sa ma ajute. Acum sunt singura si nu am habar de ce fac asta , cerul este acelasi totusi . M-am oprit sa admir copacii si sa culeg niste flori care cresteau pe langa stanci . In zare era un mare hau , aveam impresia ca daca nu stau pe langa peretele de stanca o sa cad in prapastie. Vedeam si alti munti inzapeziti si cateva pasari zburau in libertate.
Era placut sa vezi frunzele cum se leganau in adierea placuta . Soarele era sus pe cer , nu era o zi asa de rea, iar frigul ... cine il mai simtea? Intai am scos geaca, apoi hanoracul, o bluza pana am ramas intr-un tricou subtire. Am vazut o banca pusa la o rascruce asa ca m-am asezat pe aceasta ca sa imi pun hainele in ghiozdan. Cateva clipe am ascultat vantul, dar un fosnet a inceput sa ma deranjeze , pareau a fi pasi , nu se vedea nimeni insa .
Am asteptat , m-am uitat iar in jur . Ma temeam sa nu fie vreun animal , nu stiam ce ar trebui sa fac ... pe mortul nu aveam cum...trebuia deci sa infrunt fiara. Pasii se apropiau tot mai mult , iar cand silueta s-a conturat din ce in ce mai bine am crezut ca nu vad bine . Credeam ca visez sau ca delirez. Era in fata mea si se uita nedumerita la mine , poate pe tot atat de nedumerita pe cat sunt si eu . Nu mi-am putut opri din zambit si cand am realizat ca era real i-am spus simplu :
- Buna !

Partea a 2-a
Daria

Nu puteam crede. Niciodata nu am crezut in destin si acum , iata-ma in fata Fedrei, parca era o scena proasta din filmele difuzate de zeci de ori la TV. Nu ii placea muntele si atunci ce cauta aici, ce cauta tocmai aici , tocmai acum ? Nu imi pot inchipui cum de am ajuns sa ne intalnim , ea sa stea pe acea banca . Nu aveam cum sa o ignor , nu aveam cum sa dispar de acolo fiindca trebuia sa trec pe langa ea ca sa ies pe poteca. Nu voiam sa vorbesc cu ea. Ce as fi putut sa ii spun ? Nimic , nimic nu se schimbase si nu simteam decat dorinta de a pleca de langa ea.
Eram sigura ca o sa imi puna intrebari. Va trebui sa ascult rabdatoare cuvintele ei sis a incerc sa nu ma enervez prea tare sau voi putea pleca? Nu... nu aveam cum sa o ignor asa, doar era in fata mea :
- Buna! era mai degraba un sunet sugrumat decat un salut .
- Stii ca nu imi vine sa cred ca esti aici ? Mi se pare...Oau !
- Adevarat! Cu ce ocazie pe munte ? de ce nu ma rezumasem la un salut nu stiu .
- Nu stiu , poate destinul a vrut sa te intalnesc ...
- Da...destinul...Stiam ca asta va spune, dar nu era vorba de soarta, ci de o intamplare nefericita, o coincidenta destul de infricosatoare .
- Mergi pe aici ? imi arata un deal in varful caruia era un luminis , dar stiu ca nu directia conta, ci ideea de a urca impreuna.
- Tocmai coboram...
- Ah! Deci ...banuiesc , asta a fost tot ! Ma bucur ca te-am vazut! se uita la mine cu ochii aproape inlacrimati si un zambet larg.
- Si eu ! chiar ma bucuram , dar nu in acel fel .
Am plecat , am incercat sa plec, dar ceva din mine nu ma lasa sa misc. Parca era o forta care ma conducea. Mintea dintr-o data mi s-a sters si am luat poate una din cele mai rele decizii pe care le puteam lua. Puteam fi inca putin draguta cu Fedra, nu avea ce sa se intample atat de rau , mai degraba eu nu ma simteam vinovata, ea vedea ca sunt bine si nu imi punea intrebari capcana , cel putin asa speram. Era ca o cursa in care eram prinsa. Ce trebuia sa fac ? Sa imi urmez simturile sau gandirea?
Toate simturile imi spuneau sa plec, dar ma gandeam ca ar fi politicos sa merg putin pe carare alaturi de ea, putin , putin, cand va fi prea enervant voi pleca , nu ma leaga nimic , pot face ce vreau si o sa plec. Asa voi face!
- Stai Fedra! Cred ca mai pot urca putin, imi ajunge timpul cred!nu stiu de ce am terminat propozitia atat de incet , nu se auzise mai nimic din ceea ce am spus , dar fata Fedrei mi-a dat de inteles ca intelesese ceea ce spusesem.
- Ma bucur! Atunci haide! Mai este putin pana la luminisul acela si cred ca nu ne va lua mai mult de jumatate de ora pana acolo. Si cred ca va fi mai frumos peisajul de acolo , apoi nu stiu .. dar cerul se vede atat de frumos trebuie sa faci pe mortul si ... si e si un parau micut care suna foarte placut si poti sa te racoresti acolo si mai sunt si niste animalute mici si poti vedea si zapada si poate vine si un urs , sunt draguti ursii dar sa nu te apropii de ei prea tare , dupa aia...
Niciodata nu voi mai gresi asa ... nu stiu unde mi-a fost mintea, jumatate de ora nu inseamna deloc putin , era o mica parte a eternitatii. Fedra nu s-a schimbat , nu ar avea de ce, dar nici eu nu m-am schimbat si e o problema de minute pana vor iesi scantei . Ea zambea cand se uita la mine, incercam sa schitez si eu un zambet . Intrasem in acest joc si era oribil . Cu toate acestea apreciam ceva, Fedra nu mai vorbea, era o minune, se facuse liniste , auzeam fosnetul copacilor si pasii nostrii. As putea spune ca imi doream sa fie ceva mai mult zgomot , dar nu vorbele Fedrei . Un alt sunet vesel care sa para un clopt intre copacii inalti , atat mi-as fi dorit sa mai aud .
Cerul era albastru, era un albastru de gheata, cu toate acestea imi placea. Dintr-o data parca totul a tacut lasand loc unor cuvinte ce rasareau din mintea Fedrei .
- Daria , cum e viata ta fara noi ? intrebarea aceasta m-a facut sa regret ca nu mi-am vazut de drum , ce as fi putut raspunde?
- Nu stiu . am raspuns fara sa doresc sa gandesc , pur si simplu a fost prima idee ce mi-a venit in minte .
Nu am idee ce raspuns ar fi vrut de la mine , eu pur si simplu nu am de gand sa cad in capcanele ei . Cuvintele daca ar lua o forma ar fi trandafiri , taiosi prin spini si mangaietori prin petale. Nu stiu cum , dintr-o data tot ce spunea Fedra a inceput sa treaca pe langa urechile mele. Totul avea o alta forma si Fedra incepuse sa semene din ce in ce mai mult cu Laura. Avea acelasi mers si aceeasi voce. Ma uitam la ea si nu puteam realize ce e in neregula . curand , prin minte au trecut zeci de imagini si m-au facut sa traiesc pentru cateva clipe in trecut , in acel trecut ce a insemnat perioada in care am cunoscut-o pe Laura .
Fusese primavara si pasarile cantau extrem de tare , de aceea si eu si Laura eram sub un copac temandu-ne ca hainele ne vor fi murdarite. O cunosteam pe Laura ca pe oricare strain cu care de voie , de nevoie , interactionezi , dar nimic mai mult . Mi-a displacut felul ei atat de copilaros de a fi , era ceva naiv in ea , era ceva ce ma facea sa ma retrag cat mai departe de ea . Cu toate acestea ne-am intalnit atat de des , am ajuns sa ne cunoastem atat de bine incat a devenit placut sa o am in preajma . Deseori imi schimba starea de spirit , ma facea sa ma amuz privind-o pe ea cat de plina de viata este .
Cu toate acestea cand am inceput sa ma simt mai bine in preajma ei a fost intr-o zi de iarna la putin timp dupa ziua mea de nastere . Trecusera mai bine de trei luni de cand incepusem sa vorbim . Eram intr-un loc public asteptand-o pe Sonia , voiam sa mergem undeva sa cumparam cateva lucruri pentru sarbatori si Laura venise ca sa vorbeasca si cu Sonia fiindca nu o vazuse de mult timp , atunci i-am spus ca poate sa vina cu mine . Era destul de frig afara , dar in cladirea oarecum acoperita era ceva mai bine , mirosea a paine calda si a covrigi cu mac , iar peste drum se simtea aroma vinului fiert in cuisoare .
Mi s-a parut politicos sa vorbesc cu ea din moment ce eram impreuna si asteptam aceeasi persoana . Imi parea o persoana draguta si macar cateva minute puteam fi suficient de sociabila . Nu stiu cum se face ca persoanele pe care le cunosc vorbesc foarte mult , mai ales daca le provoci la discutie . Am vorbit despre Craciun , despre traditie , despre cadouri, despre partea religioasa , despre orice se poate discuta in legatura cu acest subiect . Ea avea destul de multe idei ciudate legate de masa festiva si de ce ar putea pune pe ea . O intelegeam si am vazut si o alta parte a ei pe care nu o mai cunoscusem. Cred ca asta ne-a apropiat .
Pentru o clipa am simtit cum mi se infunda urechile si cum pamantul imi fuge de sub picioare :
- Daria ! o mana m-a prins si m-a tras inapoi pe pamant . Ai grija! Puteai sa cazi , a nins zilele astea pe aici si e cam alunecos .
- Mersi !
M-am cam speriat fiindca nu ma asteptam sa cad , am realizat ca nu eram deloc atenta si nu era specific mie . Habar nu aveam daca Fedra mai spusese ceva . Era oarecum ciudat , parca eram in aer si ... oh ! Categoric trebuia sa am mai mare grija . Am fost oarecum mirata ca Fedra a fost atat de rapida si m-a prins . Cuvintele Fedrei au inceput iar sa treaca pe langa mine , fara sa ma atinga , fara sa le simt , fara sa le aud . Era ca si cum as fi trait intr-o lume a mea , intr-un univers separat pe care Fedra nu l-a putut atinge niciodata.
Un zid , orice as fi facut , ne despartea si caramizile erau duble , chiar daca s-ar fi erodat un strat , ar fi ramas celelalte , acum insa aveam si un glob mare de sticla care ma facea sa nu mai aud , nu doar sa fiu imuna . Ma intrebam, oare cum ar fi fost sa fie si Laura aici ? Cred ca ar fi zambit larg si ar fi vorbit cu Fedra , s-ar fi amuzat si poate le-as fi privit de la distanta . Desi Laura a incercat sa pastreze legaturile cu mine , ceva s-a rupt , asa cum a fost cu toate , dar ....
Fara sa realizez ce fac , inconstienta mai degraba , am scos telefonul din buzunar si am sunat-o pe Laura , ignorand privirea uimita a Fedrei .
- Buna Laura ! Ce faci ? Voiam sa stiu daca vrei sa ne intalnim peste cinci ore .
- Daria? Pai...Cred... da... banuiesc. E totul in regula ?
- Da . Ne vedem la Tomis .
- Ok...cuvintele ei s-au pierdut , erau oricum nedumerite .
Fedra se uita la mine incercand sa inteleaga ce se intampla . Nu realiza ce m-a determinat sa fac asta si sincera sa fiu nici eu nu stiam . A fost un impuls . Simteam nevoia sa o intalnesc si era ceva ce cred ca mi-ar fi placut mult.
- Eu ar cam trebui sa plec Fedra!
- Banuiesc ! avea o voce oarecum posaca .
- Ne mai vedem !

Ma simteam bine fiindca era o zi in care simteam ca pot face ce vreau , puteam ignora , puteam merge mai departe , cat mai departe si puteam pleca , puteam veni... cred ca puteam zbura .
- Daria ! Vreau sa vin cu tine ! asta ma luase pe neasteptate , parca aripile imi fusesera taiate imediat ce se inaltasera catre cer .
Am incercat sa ma prefac ca nu am auzit, dar se apropia cu pasi repezi de mine . Nu stiam ce sa ii spun , as fi vrut sa o refuz , dar nu era frumos din partea mea si deloc politicos asa ca mai mult inghitind cuvantul am suierat printre dinti un nefericit “da” . Eram pur si simplu distrusa la gandul ca farama de libertate pe care cu greu o dobandisem , tocmai fusese distrusa .
- …si am fost acolo si cand am intrat am vazut-o pe Octavia , poti sa crezi ? Octavia ! Si m-am gandit sa merg acolo , dar mi-era asa de lene si totusi am trecut strada , dupa ce am asteptat la un semafor enervant si am mers acolo si am vazut , chiar ea era si …vai ce copac ! …si s-a uitat la mine …. Ai vazut pasarea asta ? … si era chiar Octavia si m-am dus mai repede , era cat pe ce sa plece … oh ! Frigul asta! … si am vorbit pana la urma.
- Stai asa! Cand a fost asta ?
- Nu mai stiu exact , acum cateva luni bune , dar era grabita si abia ce am apucat sa vorbesc cu ea inca putin. Era cu un grup de oameni …
- Imi lipseste !
S-a facut liniste numai fiindca a trebuit sa luam bilete si sa gasim locurile . De fapt cred ca a mai spus cate ceva doar ca nu am fost foarte atenta , m-am bucurat cand s-a dus sa cumpere ceva pentru drum , mi-a spus putin trista ca dureaza maxim un sfert de ora … atatea minute de liniste erau aidoma raiului . Oare nu puteam pleca in alt compartiment ? Poate nu aveam sa ne revdem , la urma urmelor puteam fi rea , puteam pleca , nu ma tinea nimeni legata acolo , cu toate astea nu ma puteam ridica , ceva ma impiedica . Daca as fi fost Sonia i-as fi spus Fedrei ce gandesc si as fi scapat mai usor , cred .
S-a intors dupa scurt timp cu niste sticlute de suc si apa , doua pungi cu mancare si cateva ziare si reviste. A mai vorbit despre vreme, preturi , relief. Dupa ce plecasem si trecusera cateva minute Fedra si-a rezemat capul de fereastra si nu stiu prin ce minune a atipit, sau cel putin nu mai deschidea ochii si nici gura . Afara peisajul era frumos , dar dincolo de geam nu vedeam exteriorul , ci vedeam in mine … Fedra imi amintise de Octavia si de zilele in care chiar ma simteam bine vorbind cu ea . Mi se parea ca era singura care ma intelegea cu adevarat si stia mai bine decat oricine prin ce trec.
Curand am obosit …amintirile ma oboseau , ma faceau sa retraiesc clipele , iar asta ma facea sa simt cat de multe am pierdut si cat de putine mai am … mi-as fi dorit sa o intalnesc si eu pe Octavia intamplator , dar nu stiu daca i-as fi vorbit , probabil ca da , insa nu cu adevarat , ci doar niste cuvinte fara insemnatate. Uneori legaturile rupte nu mai pot fi recreate asa de usor , nu pot fi pe tot atat de usor reparate precum au fost stricate si … cu adevarat , chiar nu stiu daca mi-as dori sa reiau legatura cu ele , desi mi-as dori sa vorbesc cu Octavia , sa mai cunosc veselia Laurei .
Macar eu am pe cineva important , ceva dupa care cel putin Fedra tanjeste , Sonia. Aici macar este corect echilibrul , ea o mai are ocazional pe Laura , pe Octavia , eu o am mereu pe Sonia. O voi avea mereu alaturi , asta ma face sa imi fie mai putin dor de …lunatice … de ideea ca ele exista undeva .
Fedra dormea linistita din cand in cand oftand usor. Adevarul e ca avea cearcane destul de pronuntate, dar nu era nimic nou la ea. Totusi cand a venit controlorul a fost nevoie sa o trezesc , m-a speriat cand m-a apucat de mana si a strigat oarecum speriata :
-Nu pleca Daria!
Am ramas ca de piatra cand am auzit vocea atat de inalta care parca se trezise dintr-un cosmar . Nu aveam cum sa nu plec , stia bine asta , dar nu plecam chiar atunci , doar nu aveam sa cobor pe un peron in pustietate asteptand sa vina dihaniile padurii sa ma inghita .
-Fedra, trebuie sa aratam biletele!i-am raspuns mai degraba rece .
Nu stiam ce as fi putut sa ii spun , ce as fi putut face . Nu doaream viata de dinainte asa ca nu o voiam nici pe ea , dar era trist sa vad cum o persoana tine la mine si eu nu ii pot raspunde , cunosteam sentimentul .Nu aveam de gand sa raman nicaieri Fedra , fiindca nu vreau sa fiu o masca … ci doar eu si pot fi asa numai daca plec ….

Dupa acel eveniment am stat fiecare retrase intr-o parte a compartimentului. Fedra a adormit iar , era simpatica atunci cand dormea , era iar liniste si am cazut pe ganduri … incercam sa imi amintesc ceva frumos cu ele , cu ea , cu noi ….Era Craciun si cu greu am reusit sa ma las convinsa sa merg si eu cu ele . Frigul ne intrase in vene asa ca ne cumparasem vin fiert . A fost una din putinele dati in care am fost toate si pentru ceva mai mult de 3 ore .
Octavia era rosie in obraji , iar privirea-i avea o sclipire speciala , contrasta de-a-ntregul cu albul zapezii . Zambea vesela , ba chiar radea si arunca in noi cu bulgari de zapada. Era un lucru rar , sa o vezi atat de vesela, imi placeau ambele feluri ale Octaviei de a fi .
Cand eram toate, se vedeau atat de vine legaturile dintre ele . Octavia si Laura erau mai mereu impreuna, de fapt Octavia avea grija de Laura , se asigura ca zambeste si ca totul e asa cum trebuie. Ea facea asta fata de toti la care tinea , era atenta sa am un zambet , fie el si slab, voia sa fim fericite sau cel putin multumite. Spera sa scape de orice e negativ , desi in ea era un mare balon plin cu dezamagire , tristete…
Laura se bucura pe deplin de zapada , din cand in cand si Sonia li se alatura un joc. Se intelegeau destul de bine , cel putin din acest punct de vedere . Amandoua se distrau foarte bine in orice conditii. Spre deosebire de ele , Fedra nu se juca in zapada fiindca nu ii placeau firicelele de gheata asternute pe pamant , dar se uita ganditoare la fete . Oricat de nervoasa , vesela, trista , senina ar fi , atunci cand ne intalnim nu isi poate stapani zambetul larg, foarte larg , putin prea larg.
Daca ar fi sa imi doresc pe cineva langa mine , poate as simti bucurie , poate as fi foarte fericita , dar nu stiu daca as topai asa ca ele , nu ca ar fi o problema ca nu topai , totusi ma mira copilaria cu care se exteriorizeaza , umplu atmosfera de zgomot si de voie buna, e oarecum molipsitor , trebuie sa recunosc, dar nu intr-atat cat sa ma faca vesela cu adevarat .
Imi place sa le urmaresc , dar nu ma fac mai fericita, ci mai suparata pe diferenta dintre noi , nu fac altceva decat sa imi deschida ochii si mai tare , sa imi intunece si mai tare sufletul , nu e invidie, e revolta, e tristete, e gol. Nici zapada nu imi mai aduce atat de multa bucurie, e murdara , atatea au ramas la suprafata neacoperite de mantia ei argintie , ce era cu adevarat murdar a ramas la suprafata , fiindca zapada e rece , dar se topeste cand atinge ceva fierbinte. Raul e cald , murdarul e fierbinte fiindca absoarbe energia tuturor lucrurilor frumoase, pure, lasandu-le doar niste obiecte , fac peisajul plin de viata doar o alta campie pustie.
Totusi eu sunt la suprafata , ce inseamna asta ? Eram binele care a biruit sau ceva ce trebuia asezati sub nameti ? Cred ca eram binele , putin bine ramas si faceam in continuare bine … stand cu ele , le bucuram , asta spuneau ele. Venind, intrand in jocul lor, am devenit intr-un fel un lucru bun. Nu! Nu merit sa stau sub neaua alba , ci deasupra, undeva , pe un pisc unde zapada este cu mult mai alba , mai pura, mai linistitoare.
- Daria! Vii sa mai luam vin fiert ? ma striga Fedra.
- Nu crezi ca am baut destul ? Vrei sa ne imbatam? Ne aruncam de pe munte fara sa stim … Eu zic sa ne potolim !
- Dar , e frig ! Vii atunci cu mine sa imi iau vin ?
- Fedra ! era in tonul meu dezaprobare si suparare, exagera si nu era cazul , nu voiam sa o adun de pe jos . Hai sa luam odata vinul ala pana nu ma razgandesc !
- Stai numai putin ! Fetelor , vreti vin ?
- Nuuu! Au ! Ma doare! Nu acolo ! Stai sa vezi ce iti fac daca te prind!
- Se pare ca mergem numai noi ! Hai pe aici ! Uh! Urasc panta asta , e asa de abrupta si mereu am impresia ca o sa cad !
Nici nu a apucat bine sa se planga si a si cazut. La inceput m-am amuzat , dar cand am vazut cat de repde aluneca la vale m-am speriat serios. S-a oprit proptindu-si picioarele de un copac , toata zapada din el s-a scuturat peste ea acoperind-o . Nu stiam ce sa fac , m-am apropiat de ea si am incercat sa o scot de acolo . Ma gandeam doar cate oase rupte are , dar dupa ce i-a trecut spaima a inceput sa faca bulgari de zapada pe care i-a aruncat in mine. Oase rupte? Nici vorba , i-am aruncat si eu un bulgare drept raspuns si a inceput sa alerge in jurul meu , mai mult topaind:
- Nici nu stii cat m-ai speriat !
- Deci iti pasa ! E bine de stiut !
-Daria ! Daria! Ma vezi ?
Fedra isi misca nervoasa mana prin fata ochilor mei , pana si un mort ar fi fost deranjat de insistenta ei .
-Ce e? raspund pe tonul pe care il merita.
-Eu ma duc sa ma plimb !
-Asa …si ?
-Pai ti-am zis ca sa stii !
Credeam ca o bat , aveam o amintire placuta in minte si ea mi-o strica…. Ca sa stiu … e culmea ! Cu greu m-am abtinut sa nu ma enervez, dar am reusit …minune. Mereu se intampla asa , lucrurile o iau razna cand incep sa ma simt ceva mai bine … si totul se duce pe o panta abrupta.

Aproape se intunecase afara si nu mai putea vedea nimic cu exceptia unor lumini care se vedeau din ce in ce mai aproape , inca putin si ajungeam . Abia asteptam sa am suficient aer pentru a respira nestingherita …lasata in pace de Fedra fiindca prin fiecare cuvant scos imi aducea aminte de ce m-am indepartat de ele , ma scoate mereu din sarite si imi reprim cu greu nervii .
Fedra manca linistita nepasandu-i de nimic din jur , ba chiar din castile indesate in urechi se auzeau fragmente de muzica specifica sarbatorilor de iarna , nu canta si ea fiindca avea gura plina , dar dadea din cap ca si cum ceea ce asculta ar fi avut vreun ritm . Putea oare sa dea volumul mai mic sau trebuia sa suport inca un factor de stres?
Mi-am amintit ca aveam si eu o sursa de muzica la mine si am decis ca asta era cea mai buna metoda de a ignora sunetele neplacute . Desi aveam castile in urechi , cand am pornit muzica , am simtit cum intreaga incapere a fost cuprinsa de sunetul invaluitor al melodiei . Acum in compartiment se dadea o lupta intre Eagles si Disturbed, intre Lonely this Christmas si Falling Inside the Black .
Fara sa realizez luminile ne-au imprejmuit si trenul s-a oprit anuntand destinatia finala. Dupa ce am coborat din tren , Fedra s-a dus sa isi mai cumpere ceva de mancat si un suc , iar eu am sunat-o pe Laura ca sa stabilim cat mai exact posibil locul si ora la care ne vedem . Dupa ce am terminat , am plecat , alaturi de Fedra , din nou , cu un autobuz si am ajuns in locul unde Laura deja ne astepta . A fugit catre mine sa ma imbratiseze , apoi putin rosie in obraji s-a indepartat. Caldura corpului ei si apoi lipsa lui de langa mine m-au facut sa simt mai intens frigul din jur si golul din mine a mai crescut putin .
-Fedra ! Ce faci ? a luat-o si pe ea in brate numai ca Fedra i-a raspuns mult mai libera si mai deschisa .
-A fost un drum asa de lung , oh ! Si sunt asa infometata ! Si Daria a fost asa de tacuta , nu a scos niciun cuvant .
-E adevarat ? Laura m-a privit lung si putin dezamagita , dar ii ramasese sclipirea din privire chiar si suparata .
Fedra nu inceta sa ma supere, credea ca rezolva ceva daca ii spune Laurei ? Ce putea ea sa imi faca ? Poate doar sa imi arate cat de diferite sunt , cat de intelegatoare si linistita e Laura si inteligenta fiindca stie sa invarteasca bine cuvintele, dar cu mult mai pasnica decat Fedra . Octavia era uneori mai implicata cand isi spunea punctul de vedere devenind agitata , dar , Laura intotdeauna privea lucrurile cu calm .
Am ignorat cuvintele Fedrei si m-am bucurat de prezenta Laurei , era bine sa fiu langa ea , unul din putinele motive care odata m-au determinat sa raman , sa nu plec prea departe. Celalalt a fost Octavia , pentru ele am tot amanat ceva ce era inevitabil . M-am prins in jocul Laurei si am dansat dupa cum mi-a dictat ea numai ca sa nu o mai stiu pe Fedra prin zona .
Ne-am dus la o terasa si desi era suficient de frig pentru ca niciun om sa nu stea pe afara , noi ne-am asezat acolo in bataia vantului si am inceput sa o ascult pe Laura cum canta prin fiecare cuvant , prin fiecare idee , prin fiecare fraza si orice gest era o armonie de sunete placute care ma relaxau . Unde fusese atata timp , in orele de chin pe care le-am indurat ascultand-o pe Fedra . Nu am nimic cu ea , dar atunci cand incepe sa vorbeasca nu se mai opreste , vocea ei devine un gong ce rasuna odata la 5 secunde . Durerea de cap devenea insuportabila asa ca si Fedra devenea insuportabila, Laura era ca o pastila , ca un Paracetamol bun .
- Oh ! Mi-a fost atat de dor de voi , cand m-a sunat Daria am ramas uimita ! Sunteti bine ?
- Da , m-am gandit la tine si am zis ca e cazul sa ne vedem , desigur ,nu erai obligata sa accepti !
- Glumesti ? Sunt fericita !
Si eu sunt fericita Laura , fiindca esti aici si o parte din ce imi placuse cu mult timp in urma reinvie timid .